Învață să economisești bani !

BY staredespirit No comments

Prima lecție despre cum se fac banii am primit-o în copilărie, cam  pe la 8 ani,  de la unchiul meu. 
-Cum învăț să fac bani? l-am întrebat eu, văzându-l câte cadouri le aduce bunicilor de fiecare dată când îi vizitează.  
-Exact cum ai învățat să mergi pe bicicletă, veni răspunsul prompt. După câteva bușituri, devine cât se poate de simplu. 



 Primii bani pe care i-am primit au fost  la o petrecere de familie, când tatăl meu s-a lăudat rudelor invitate la masă, cât de bine știu eu să cânt la acordeon. Nu-mi făcea nici cea mai mică plăcere să cânt în fața unei asemenea audiențe, însă când am auzit că voi primi ceva bănuți pentru asta, dă-i cu cântarea. Este adevărat că nu știam prea multe cântece, însă cu"Trandafir de la Moldova" și "Valurile Dunării" nu am dat greș. Pușculița mea în formă de porcușor roz a văzut astfel primii bănuți pe care îi strângeam cu frate-miu pentru un plan știut doar de noi. 
  
 De câte ori mergeam la țară, la bunici, știam că pentru a primi bani trebuie să facem ceva prin gospodărie. Într-o bună zi, văzându-ne bunicul că ne plictiseam, ne-a zis să facem o gaură în pod, pentru ca cei 10 porumbei pe care îi aveam să-și facă căsuță acolo. Ne-a dat o daltă mică, iar împreună cu frate-miu dă-i și ciobeste în pereții groși din chirpici. Ne-a luat o zi întreagă să facem o gaură suficient de mare încât să încăpă porumbeii pe acolo. Bunicul a venit, ne-a dat bănuții pe care i-am muncit din greu, dar totuși noi așteptam și laudele.  
-Ei bine, ești mulțumit de noi, am făcut treabă bună? l-am întrebat noi pe bunicul.  
 Răspunsul a fost apoteotic: "dragii mei nepoți, casa se va demola săptămâna viitoare pentru că vom ridica una nouă, însă gaura asta, muncită cu sudoarea frunții, cu siguranță va rămâne."
  
 Cu bănuții astfel câștigați, plus cei pe care-i mai aveam strânși la pușculiță, am cumpărat împreună cu frate-miu ceea ce ne propusesem : o minunăție de boboci de rață. Câte unul pentru fiecare. Eram bucuroși nevoie mare de investiția făcută! Exista însă o mică problemă, aceea că noi locuiam la bloc și nu aveam unde să-i punem decât în balcon. Nu am înțeles la momentul respectiv de ce mama nu s-a arătat prea entuziasmată de investiția pe care o făcusem, cu toate că i-am explicat că, atunci când rățuștele vor crește, acestea vor face ouă pe care le vor cloci și așa vom avea din ce în ce mai mulți bobocei pe care să-i vindem și "ne vom umple de bani".  
  
 Singura condiție pe care ne-a pus-o mama pentru a păstra rățuștele a fost aceea de a avea noi grijă de ele. Bucuria noastră ! Bine, este adevărat că ne plăcea să le ducem la păscut iarba din spatele blocului și să le punem apa în cadă, ca să se bălăcească. Mai greu era cu făcutul curățeniei în balcon. Toate acestea până într-o bună zi când, întorcăndu-ne de la școală, am văzut că rațele noastre care deja se făcuseră destul de măricele, dispăruseră. Când l-am întrebat pe tata dacă știe ceva de ele, ne-a răspuns că "au zburat în cazan", însă ne-au lăsat în grijă un ou pe care să-l clocim noi. 
  
 Voi ce ați făcut cu primii bani economisiți, pe ce i-ați cheltuit ? În ce i-ați investit? Dacă nu sunteți încă hotărâți, BCR vine în ajutorul vostru cu un proiect național de educație financiară itinerantă Școala de Bani pe Roți  care îi incurajează pe copiii între 7 și 14 ani să învețe cum circulă banii prin lume, cum să facă economii și cum să gestioneze un buget, realizând toate acestea cu ajutorul unor jocuri desfăsurate în cadrul atelierelor de educație financiară. 

  

 Scopul acestui program este de a-i învăța pe copii, de la vârste fragede, că banii se câștigă greu, prin muncă, și se pot cheltui foarte ușor dacă nu suntem suficient de conștienți de cum ar trebui să îi gestionăm. Prin acest program se folosește invătarea experientială și jocuri special create de specialiști de la Universitatea din Viena pentru a-i ajuta pe cei mici să acumuleze într-un timp foarte scurt cunoștințe pe care le pot folosi toată viața. 
  
 De asemenea, pe Școala de bani pe Roți vă așteaptă un concurs unde puteți câștiga prin tragere la sorți o bicicletă Pegas. Înscrierile se pot face pană pe 29 iunie. Tot ce trebuie să faceți după ce vă treceți datele personale de contact , este să răspundeți la provocarea Flip your story: ce ai cumpărat din primii bani economisiți? 

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu