Lugu-Lugu cu peripeţii

BY staredespirit 2 comments

O zi obişnuită de birou. Colegii lucrează şi mai discută între ei. Ca oamenii...

- Mie-mi zici că treaba cu copiii nu-i deloc uşoară !?, zise cel mai tânăr dintre colegi, proaspăt însurăţel, in timp ce asculta versurile cantecului " Lugu-Lugu" ale celor de la "Fără zahăr". Am lucrat la proiectul ăsta până am reuşit, că vroiam să fiu un tătic tânăr, însă o perioadă am avut probleme cu finalizarea, ca să mă exprim aşa. 

La prima încercare, în timp ce făceam lugu-lugu cu nevastă-mea, o aud pe soacră-mea din camera alăturată urlând "măi, copii, n-aveţi cumva  o ţigară, că am zis eu că mă las de fumat când o să-mi faceţi un nepoţel, dar până vă hotărâţi voi.... tare aş pipa una". Bineînţeles că nevastă-mea a sărit ca arsă, eu nu ştiam cum să-mi pun mai repede ceva pe mine, să nu care cumva să bage soacră-mea capul pe uşă să vadă dacă totul este bine, cum îi este obiceiul. I-am dat politicos un pachet întreg, cu un zâmbet transformat în rânjet, cu gândul că poate o să-i ajungă vreo două- trei zile şi n-o să ne mai deranjeze.

În seara următoare, facem o nouă încercare. Sărutări, atingeri, sentimente, dorinţă, pasiune, fior, gemete, sunete.... urlete . Da, da, urlete, aţi auzit bine, dar nu de plăcere ale nevesti-mii, ci bineînţeles ale soacrei pe care o aud " măi, copii, ia vedeţi voi ce se întâmplă cu cablul ăsta, că urmăresc şi eu "1001 de nopţi' şi când s-o ceară Onur pe Sehrazat în căsătorie, nemernicii ăştia mi-au tăiat cablul. Dacă voi nu-mi faceţi un nepoţel, cu ce să-mi omor timpul?". Ce puteam să mai fac în situaţia asta ? M-am îmbrăcat frumuşel şi ca un bun ginere ce sunt, m-am dus să rezolv problema cu cablul, că de' , era de maximă importanţă chestia, nu banalităţi de-ale mele... copii frumoşi şi zglobii care să-mi împlinească viaţa.


A treia seară, a treia încercare. Baie cu spumă, muzică în surdină, relaxare totală şi bonus, soacră-mea plecată la ţară. Simţeam că a sosit clipa cea mare, mă gândeam că aşa ar fi trebuit să fie de la început, pentru că oricum sexul este sau ar fi trebuit să fie unul din momentele în care toată lumea, inclusiv soacra, dispare şi rămân doar cei doi parteneri ... şi telefoanele care sună exact atunci când nu trebuie. La capătul celălalt al firului nu era  altcineva decât soacră-mea "măi copii, ajung într-o jumătate de oră acasă, să puneţi nişte apă la fiert, că am luat de la soră-mea de la ţară nişte găini şi tare aş mai jumuli una să facem o supă bună cu tăiţei de casă. Şi puneţi-vă pe treabă să-mi faceţi repejor un nepoţel, că vecina lu' soră-mea a născut  o minunăţie de fetiţă, cu nişte obrăjori bucălaţi, o minunăţie, nu alta".

Exasperată, nevastă-mea a răbufnit . Dacă vrei repede, repejor un nepoţel, eu zic să mai zăboveşti măcar o săptămâna pe la ţară, că supa de găină mai poate să aştepte şi ghici ce, Sehrazat probabil chiar în aceste  momente se lugu-lugu cu Onur al ei, numai noi nu putem, că ne întrerupe unul sau altul, nu zic cine.

- Un alt coleg intervine. Tu eşti un caz fericit, pe tine măcar te întrerupea soacra. Eu ce să mai zic? Aseară, când făceam sex cu nevastă-mea şi eram în punctul culminant, o aud că mă întreabă " ce vrei să cumpărăm pentru Crăciun, un porc la vreo 80 de kg sau vreo doi curcani?". Credeţi-mă că mi s-a tăiat instantaneu şi de lugu lugu şi de porc şi de curcan. Aşa-i după 10 ani de căsnicie...

- La tine cum este cu lugu-lugu? mă întreabă curioşi cei doi colegi. Tot cu probleme?

- La mine totul a mers ca uns încă de la început, le răspund râzând. Lugu-lugu ca la carte, nu după mult timp mi-am făcut Testul Barza , pentru ca acum să ne gândim la numele copilului. La noi de abia aici a apărut problema. Dezbateri aprinse între mine şi soţ în timp ce ne uitam la un film poliţist. Eu, hotărâtă, cum mă ştiţi, am zis că dacă va fi băiat, îl va chema Cezar. Soţul meu vroia să contribuie şi el  la numele copilului, ceva original, aşa că s-a gândit să-i pună copilului primul nume de băiat ce va fi rostit în filmul respectiv. Am aşteptat cu sufletul la gură desfăşurarea filmului să vedem care va fi numele de botez al copilului nostru. Nu a întârziat să apară ! Într-adevăr un nume original, exact aşa cum şi-a dorit soţul meu : Pulock ! Noroc că vom avea fetiţă !

Testul Barza m-a provocat să vă povestesc ceva amuzant despre Lugu-Lugu. Dacă tot suntem la capitolul mărturisiri, voi aveţi intamplări inedite/ funny/iesite din comun legate de #Lugu-Lugu?

Nicăieri nu-i mai bine ca acasă !

BY staredespirit No comments

Ce bine este acasă ! îmi zic de fiecare dată când intru în curte. Când păşesc înăuntru, cei trei căţei sunt atât de bucuroşi să mă vadă de parcă m-au aşteptat o viaţă întreagă. Atunci am certitudinea că nu există alt loc în lume în care să mă simt atât de bine, un loc care să mă facă atât de fericită, de împlinită.

Uneori mă simt vinovată că nu am la mine câte un os pentru fiecare, însă dacă se întâmplă să vin de la cumpărături, sigur se capătă cu câte o bucată de cabanos, de crenvurşti sau vreo felie de salam. 
Îmi place la nebunie când sunt întâmpinată astfel , aşa că uit repede de problemele de la birou, las grijile deoparte şi iniţiez câteva jocuri, urmate bineînţeles de câte o mică recompensă pentru fiecare. Joaca cu căţeii este plăcerea mea de zi cu zi.
        
Cei doi maidanezi continuă să se joace şi în lipsa mea, însă bichonul se ţine scai după mine, cu speranţa că va mai avea parte de o partidă de drăgălăşit şi în casă, lucru care de altfel se şi întâmplă.
Îmi fac repede o salată, o cafea cu lapte sau un ceai pe care îmi place să le savurez în tihnă in curte, în aşteptarea copilului. Când se întoarce The Kid de la şcoală, stăm împreună în balansoar şi îmi împărtăşeşte impresiile ei de boboc în clasa I.  Acesta este locul părtaş la poveştile noastre.


Partea ei preferată este atunci când îmi povesteşte ce năzbâtii au făcut colegii ei. Partea mea preferată este atunci când:
- jucăm "Dansează până îngheţi". The Man, adică jumătatea mea,  ne pune muzică şi noi dansăm în cel mai caraghios mod posibil până ce o pune pe pauză. Este foarte distractiv, mai ales că eu rămân în poziţii de-a dreptul hilare. The Kid a învăţat jocul acesta la grădiniţă, dar încă ne mai amuzăm şi acum.
- facem o trupa de muzică . The Man cântă la chitară, The Kid este solistul trupei, iar eu, deşi sună un pic ciudat, cânt la flaut. Bine, cânt doar atunci când nu fac poze, că de cele mai multe ori eu mă transform în fotograful trupei , pentru că asemenea momente trebuie să fie imortalizate. Din peisaj nu lipsesc nici coifurile sau perucile, aşa că distracţia este garantată !
- facem o mulţime de decoruri pentru Crăciun pentru a împodobi cei doi brazi din curte.


- organizăm câte un picnic în curte, facem baloane de săpun, mâncăm ceva bun şi citim poveşti.



jucăm "Mima" încercând să imităm personaje din desene animate. Acum, nu ca să mă laud, dar dacă tot am adus vorba, îl imit atât de bine pe Garfield, că ai mei îmi zic că mă pot confunda foarte uşor cu personajul. La fel de bine mă descurc şi când îl imit pe Fred. Cum adică care Fred? Fred Flintstone care este căsătorit cu Wilma, fiica lui se numeşte Pebbles (pebbles = pietricele), vecini cu Betty şi Barney Rubble (rubble = pietre sfărâmate, pietriş) şi care locuiesc în Bedrock (bedrock = piatră de bază ). 


Când nu îmi petrec timpul cu cea mică, îmi place să grădinăresc, să mă ocup de trandafirii mei şi de florile din curte. Toate aceste activităţi mă relaxează, mă binedispun, îmi crează o stare de bine, definesc pentru mine noţiunea de "acasă".

Dacă tot am pomenit mai sus de Flintstone, îmi face plăcere să menţionez că am fost provocată de către Stona să va povestesc cum îmi place să-mi petrec timpul acasă. STONA, divizia de retail a Algabeth Stone Group, ce deţine 6 cariere de piatră naturală în întreagă lume şi peste 15 cariere în cooperare exclusivă, cu export în peste 80 de ţări, cu ocazia lansării magazinului online www.stona.ro, are onoarea de a te invita la evenimentul Zilele Porţilor Deschise ce se va desfăşura în perioada 13, 14, 15 octombrie la sediul situat în apropiere de Ploieşti. Pentru ziua de vineri, 14 octombrie, au pregatit un moment inedit: invitatul special, Lorand Soares Szasz, va vorbi tuturor despre căi pentru dezvoltarea afacerii.

De ce să investești la Bursă ?

BY staredespirit No comments

 Plasarea economiilor în depozite bancare sau valută nu mai reprezintă o variantă profitabilă în zilele de azi. Nici ținutul banilor la ciorap sau la saltea nu ar fi o soluție, că doar vrem să evoluăm , nu să ne întoarcem în timp . Atunci ce este de făcut dacă dispui de o sumă de bani pe care vrei să o înmulțești? 
 Te-ai gândit vreodată să-ți investești banii la Bursă? Dacă nu te-ai gândit până acum, este momentul să începi să o faci.  

 Iată câteva motive pentru care să investești la Bursă
  
 1. Investițiile în acțiuni au adus câștiguri semnificative celor care au investit cu grijă și care au folosit un broker bun. Modalitatea principală prin care poți profita de acțiuni este atunci când prețul lor crește. Cumpără ieftin și vinde scump, acesta este principiul după care să te ghidezi. Alături de un broker poți găsi cele mai bune acțiuni în care să investești și momentul oportun în care să cumperi. 
  
 2. Dacă ai cumpărat acțiuni la companii profitabile poți să incasezi an de an dividende și o să realizezi câștiguri fără prea mult efort. Este o modalitate prin care tu, ca acționar, ești recompensat pentru că ai asigurat capital companiei. 
  
 3. Companiile listate la bursă sunt transparente. Ai în permanență acces la situațiile financiare ale companiilor ale căror acțiuni sunt tranzacționate pe Bursă și o serie de informații legate de acestea, pentru că sunt obligate să raporteze la Bursa De Valori București și Comisia Națională de Valori Mobiliare situațiile economico-financiare . 
  
 4. Acțiunile sunt o investiție lichidă. Această înseamnă că pot fi cumpărate sau vândute oricând dorești. Nu este obligatoriu să vinzi toate acțiunile , poți vinde doar o parte din acestea dacă ai nevoie de lichidități. 
  
 5. Investiția în acțiuni este un proces extrem de simplu și rapid.  Simplu pentru că necesită serviciile unui intermediar a cărui angajați te vor asista la fiecare pas pe care trebuie să-l faci în procesul de investiție. 
  
    Dacă nu te-ai hotărât încă, iată încă un motiv bun pentru care să investești la Bursă: 
  
 6. Bursa de Valori București te premiază dacă investești.  Condus de Randament este primul concurs de tranzacționare în mediul real, care oferă șansa investitorilor individuali de a face tranzacții și a câștiga premii. Dacă ai peste 18 ani, intră în concurs, investește și obține cel mai bun randament pentru a intră în posesia marelui premiu – o Dacia Duster. Înregistrarea în concurs se face între 21 septembrie – 16 decembrie și presupune înscrierea în concurs cu mențiunea brokerului la care a fost deschis contul de tranzacționare.  



 Înainte de a plasa bani în viața reală, participanții pot să comande gratuit un KIT de Investiții și să urmeze o sesiune concentrată de 10 lecții de investii disponibilă pe www.condusderandament.ro Poți învăța cum poți face profit din investițiile la bursă, cum funcționează piață de capital, cum devii investitor, cum tranzactionezi .
  
 Competiția propriu-zisă începe pe 17 octombrie și se încheie pe 17 februarie 2017. Alegi suma cu care vrei să intri în concurs și o poți crește în funcție de strategia ta investițională. După 4 luni de concurs, concurentul care va obține cel mai mare randament va câștiga o mașină Dacia Duster Laureate și polițe de asigurare RCA și full CASCO pentru 1 an. Dacă nu te-ai clasat pe primul loc, nu trebuie să disperi, se acordă premii tentante pentru primii 20 de clasați.  

 In conditiile in care dobanzile bancare sunt la minime istorice si nu dau semne de revenire in viitorul apropiat, oportunitatea unei investitii in actiuni aducătoare de dividende este una care merită luată in considerare. Din acest motiv eu as investi in urmatoarele trei companii :

1. Conpet Ploieşti (COTE) . Randamentele dividendelor plătite anul trecut la Conpet au fost de 10%, compania de stat având în ultimii doi ani o rată de distribuţie de 100% a profitului realizat. Şi pentru profitul pe anul 2016 brokerii se aşteaptă la randamente de 10-11%. Conpet Ploieşti este o com­pa­nie atractivă, având în continuare posibilitatea de a da dividende suplimentare în anul 2017, dar şi de a fo­losi rezervele mari de numerar pentru investiţii.

2. Banca Transilvania (TLV) s-ar putea clasa pe primul loc, dacă se are în vedere faptul că la dividendul cu randament de aproape 15% se adaugă şi o distribuţie de acţiuni gratuite în proporţie de circa 20% din numărul de acţiuni din prezent. Un investitor care a pariat 100 de lei la finele anului 2015 pe acţiuni Banca Transilvania (TLV) a avut în nouă luni un câştig de 34 de lei, în condiţiile în care acţiunile ban­cii au crescut cu 34%, evoluţie ajustată cu majorarea de că­pi­tal şi dividendele plătite, conform celor de la Prime Transaction.

3. Romgaz (SNG), cel mai mare producător şi furnizor de gaze naturale din România, completează topul meu. Anunţul rezultatelor fi­nan­­ciare pe 2015 alături de decizia companiei de a menţine la peste un mi­liard de lei divi­den­dele pe care le va distribui în acest an ac­tionarilor îmi dă motive să cred că investiţia în acţiuni SNG ar fi una profitabilă.