De ce să investești la Bursă ?

BY staredespirit No comments

 Plasarea economiilor în depozite bancare sau valută nu mai reprezintă o variantă profitabilă în zilele de azi. Nici ținutul banilor la ciorap sau la saltea nu ar fi o soluție, că doar vrem să evoluăm , nu să ne întoarcem în timp . Atunci ce este de făcut dacă dispui de o sumă de bani pe care vrei să o înmulțești? 
 Te-ai gândit vreodată să-ți investești banii la Bursă? Dacă nu te-ai gândit până acum, este momentul să începi să o faci.  

 Iată câteva motive pentru care să investești la Bursă
  
 1. Investițiile în acțiuni au adus câștiguri semnificative celor care au investit cu grijă și care au folosit un broker bun. Modalitatea principală prin care poți profita de acțiuni este atunci când prețul lor crește. Cumpără ieftin și vinde scump, acesta este principiul după care să te ghidezi. Alături de un broker poți găsi cele mai bune acțiuni în care să investești și momentul oportun în care să cumperi. 
  
 2. Dacă ai cumpărat acțiuni la companii profitabile poți să incasezi an de an dividende și o să realizezi câștiguri fără prea mult efort. Este o modalitate prin care tu, ca acționar, ești recompensat pentru că ai asigurat capital companiei. 
  
 3. Companiile listate la bursă sunt transparente. Ai în permanență acces la situațiile financiare ale companiilor ale căror acțiuni sunt tranzacționate pe Bursă și o serie de informații legate de acestea, pentru că sunt obligate să raporteze la Bursa De Valori București și Comisia Națională de Valori Mobiliare situațiile economico-financiare . 
  
 4. Acțiunile sunt o investiție lichidă. Această înseamnă că pot fi cumpărate sau vândute oricând dorești. Nu este obligatoriu să vinzi toate acțiunile , poți vinde doar o parte din acestea dacă ai nevoie de lichidități. 
  
 5. Investiția în acțiuni este un proces extrem de simplu și rapid.  Simplu pentru că necesită serviciile unui intermediar a cărui angajați te vor asista la fiecare pas pe care trebuie să-l faci în procesul de investiție. 
  
    Dacă nu te-ai hotărât încă, iată încă un motiv bun pentru care să investești la Bursă: 
  
 6. Bursa de Valori București te premiază dacă investești.  Condus de Randament este primul concurs de tranzacționare în mediul real, care oferă șansa investitorilor individuali de a face tranzacții și a câștiga premii. Dacă ai peste 18 ani, intră în concurs, investește și obține cel mai bun randament pentru a intră în posesia marelui premiu – o Dacia Duster. Înregistrarea în concurs se face între 21 septembrie – 16 decembrie și presupune înscrierea în concurs cu mențiunea brokerului la care a fost deschis contul de tranzacționare.  



 Înainte de a plasa bani în viața reală, participanții pot să comande gratuit un KIT de Investiții și să urmeze o sesiune concentrată de 10 lecții de investii disponibilă pe www.condusderandament.ro Poți învăța cum poți face profit din investițiile la bursă, cum funcționează piață de capital, cum devii investitor, cum tranzactionezi .
  
 Competiția propriu-zisă începe pe 17 octombrie și se încheie pe 17 februarie 2017. Alegi suma cu care vrei să intri în concurs și o poți crește în funcție de strategia ta investițională. După 4 luni de concurs, concurentul care va obține cel mai mare randament va câștiga o mașină Dacia Duster Laureate și polițe de asigurare RCA și full CASCO pentru 1 an. Dacă nu te-ai clasat pe primul loc, nu trebuie să disperi, se acordă premii tentante pentru primii 20 de clasați.  

 In conditiile in care dobanzile bancare sunt la minime istorice si nu dau semne de revenire in viitorul apropiat, oportunitatea unei investitii in actiuni aducătoare de dividende este una care merită luată in considerare. Din acest motiv eu as investi in urmatoarele trei companii :

1. Conpet Ploieşti (COTE) . Randamentele dividendelor plătite anul trecut la Conpet au fost de 10%, compania de stat având în ultimii doi ani o rată de distribuţie de 100% a profitului realizat. Şi pentru profitul pe anul 2016 brokerii se aşteaptă la randamente de 10-11%. Conpet Ploieşti este o com­pa­nie atractivă, având în continuare posibilitatea de a da dividende suplimentare în anul 2017, dar şi de a fo­losi rezervele mari de numerar pentru investiţii.

2. Banca Transilvania (TLV) s-ar putea clasa pe primul loc, dacă se are în vedere faptul că la dividendul cu randament de aproape 15% se adaugă şi o distribuţie de acţiuni gratuite în proporţie de circa 20% din numărul de acţiuni din prezent. Un investitor care a pariat 100 de lei la finele anului 2015 pe acţiuni Banca Transilvania (TLV) a avut în nouă luni un câştig de 34 de lei, în condiţiile în care acţiunile ban­cii au crescut cu 34%, evoluţie ajustată cu majorarea de că­pi­tal şi dividendele plătite, conform celor de la Prime Transaction.

3. Romgaz (SNG), cel mai mare producător şi furnizor de gaze naturale din România, completează topul meu. Anunţul rezultatelor fi­nan­­ciare pe 2015 alături de decizia companiei de a menţine la peste un mi­liard de lei divi­den­dele pe care le va distribui în acest an ac­tionarilor îmi dă motive să cred că investiţia în acţiuni SNG ar fi una profitabilă.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu