Mobilitate in trend cu evolutia !

BY staredespirit No comments

Traim in secolul vitezei, al informaticii, al gadget-urilor,  iar timpul nu ne mai ajunge. Cei mai multi dintre noi  pierd  timp pretios in trafic sau incercand sa gaseasca un loc de parcare. Personal, de multe ori am evitat o ruta pentru ca stiam sigur ca la acea ora se circula bara la bara sau ca exista vreun agent de politie care "fluidizeaza" traficul.  Dar uite cum tehnologia vine in ajutorul nostru, al oamenilor vesnic grabiti,  cu o solutie: vehiculele electrice. Multi dintre noi au fost prezenti in data de 16 iunie la showroomul evoMAG de pe Splaiul Unirii nr. 257 - 259 din Bucuresti unde a avut loc un eveniment prin care s-au putut testa trotinetele electrice din oferta magazinului. 

De fiecare data cand eram blocata in trafic ma gandeam ca un hoverboard mi-ar fi facut viata mai usoara si m-ar fi scutit de multi nervi, asa ca mi-am propus ca vara aceasta sa-mi achizitionez unul. Cu un hoverboard in dotare, cu siguranta as reduce cel putin la jumatate, timpul de deplasare. Pe de alta parte, un astfel de gadget imbina utilitatea (transportul de zi cu zi) cu sportul, intrucat mi-ar pune si muschii in miscare atunci cand trebuie sa virez. Deplasarile pana la magazinul de la coltul strazii ar fi "floare la ureche", mai ales cand am si mancarea pe foc si constat ca imi lipseste vreun ingredient. 

Acestea fiind spuse, am cautat un hoverboard care sa-mi satisfaca nevoia de a ma strecura rapid prin trafic, dar care totodata sa-mi ofere siguranta in timpul deplasarii. 


Scooterul electric este creat dupa ultimele tendinte, are un aspect cool si cantareste doar 14 kg. Tehnologia LED si autonomia de 20 km imi permit sa ma plimb in voie atat pe timp de zi, cat si noaptea. Se incarca rapid in 2-3 ore, iar semnalul vizual si sonor imi dau de veste cand bateria trebuie reincarcata. Geanta inclusa in pachet ma ajuta sa transport usor hoverboard-ul , evitand deplasarea prin locuri aglomerate si periculoase. Ce mi-a placut cel mai mult la acest model este ca pot avea control direct din smartphone. Pot vedea in timp real viteza si nivelul bateriei, dar si sa activez modulul de auto-echilibrare. Practic, odata pornit, hoverboard-ul isi gaseste singur starea de echilibru. Manevrarea lui se realizeaza prin miscari de inclinare usoara inainte, inapoi, stanga, dreapta.



Nu glumesc deloc cand afirm ca un hoverboard poate fi un mijloc de transport extrem de eficient. Pe langa faptul ca este un gadget cool, un hoverboard reprezinta cea mai buna modalitate de a te deplasa pe timp de vara, evitand mijloacele de transport foarte aglomerate. 


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu