Zilele trecute l-am surprins pe al meu soț că șușotea cu fiică-mea de 7 ani. Nu mi-am bătut capul să aflu despre ce vorbesc, nu de alta, dar ratam o fază lacrimogenă la un serial turcesc. Ei bine, se pare că tot am ratat-o, pentru că încerc să-mi aduc aminte despre ce anume era vorba, dar nu reușesc. Oare chiar așa de superficială sunt? Îmbătrânesc și încep deja să uit? Nu, asta nu ! Refuz să cred !
Oricum țin minte că fiică-mea m-a anunțat că în câteva zile voi avea o surpriză.
Duminică dimineață, la cafea, al meu îmi zice că trebuie să plece întrucât are o întâlnire cu un client. Nu m-am întristat foarte tare, mai ales că vroiam să mai citesc pe bloguri ce au mai făcut unii și alții, lucru pe care nu pot să-l fac în tihnă când jumătatea mea este acasă. Pe la ora prânzului mă sună să-i zic celei mici să coboare în curte în 5 minute. Ea, știind despre ce este vorba, nici n-a mai stat pe gânduri, că a și țâșnit-o. În scurt timp aud strigăte de bucurie și chicoteli, mai ceva ca atunci când vine Moș Crăciun. Trag repede ceva pe mine și nu apuc să deschid ușă, că apare fiică-mea cu un bichon în brațe, în vârstă de 5 luni. Deși nu sunt mare iubitoare de animale, de data asta a fost dragoste la prima vedere.
Oricum țin minte că fiică-mea m-a anunțat că în câteva zile voi avea o surpriză.
Duminică dimineață, la cafea, al meu îmi zice că trebuie să plece întrucât are o întâlnire cu un client. Nu m-am întristat foarte tare, mai ales că vroiam să mai citesc pe bloguri ce au mai făcut unii și alții, lucru pe care nu pot să-l fac în tihnă când jumătatea mea este acasă. Pe la ora prânzului mă sună să-i zic celei mici să coboare în curte în 5 minute. Ea, știind despre ce este vorba, nici n-a mai stat pe gânduri, că a și țâșnit-o. În scurt timp aud strigăte de bucurie și chicoteli, mai ceva ca atunci când vine Moș Crăciun. Trag repede ceva pe mine și nu apuc să deschid ușă, că apare fiică-mea cu un bichon în brațe, în vârstă de 5 luni. Deși nu sunt mare iubitoare de animale, de data asta a fost dragoste la prima vedere.
Timp de jumătate de oră i-am făcut cunoștință cu fiecare colțisor al casei și am lăsat-o pe Sara, că așa o cheamă pe cățelușă, să exploreze în voie noul ei domiciliu. Având în curte încă doi maidanezi, am zis să-i prezentăm și tovarășii de joacă. Băiețelul a fost galant, a primit-o destul de bine, a adulmecat-o încetișor, fără să o sperie, însă cealaltă cățelușă, simțind că are o rivală, s-a dovedit a fi destul de agresivă. Și-a primit lecția cu pliciul de muște, pe care i l-am fâlfâit ușor prin față ochilor, că să știe ce o așteaptă dacă o agresează pe Sara.
Fiică-mea era fericită nevoie mare. A întins pe gazon o păturică și s-a jucat cu Sara ceva timp, până când a zis să pluseze și să mă înduplece să se joace cu cățelul la ea în dormitor.
În prima fază nu am fost de acord, mai ales că știam că acolo nu ai cum să intri decât dacă faci slalom printre jucării. M-am gândit totuși să profit de ocazie și să fiu de acord, doar dacă își face ordine în cameră. Nu a fost nevoie să-i zic de două ori, că s-a și executat.
În timpul acesta, noi stăteam pe șezlong și ne bucuram de câteva clipe de liniște. La un momet dat m-am ridicat să văd ce face Sara, însă ia-o de unde nu-i. Da-i căutări printre toți boscheții de gard viu din curte, pe după lemne, pe după copaci... Sara nu era de găsit. Până la urmă am ajuns la concluzia că a fugit prin spațiul (foarte strâmt de altfel) de sub poartă.
Soțul meu s-a urcat în mașină și a început să o caute prin cartier. A întrebat dacă nu cumva au văzut vreo cățelușa albă, pe toți cei care se încumetau să iasă din casă duminică la prânz pe o temperatură de 38 grade la umbră. În timpul ăsta, mă gândeam cum să-i zic celei mici că a dispărut cățelul. După o oră de căutări, a dat în sfârșit de Sara, care cu limba scoasă de-un cot, se îndrepta amărâtă spre casă.
Am luat-o acasă, fericiți că în sfârșit ne putem bucura de noul membru al familiei.
Fiică-mea era fericită nevoie mare. A întins pe gazon o păturică și s-a jucat cu Sara ceva timp, până când a zis să pluseze și să mă înduplece să se joace cu cățelul la ea în dormitor.
În prima fază nu am fost de acord, mai ales că știam că acolo nu ai cum să intri decât dacă faci slalom printre jucării. M-am gândit totuși să profit de ocazie și să fiu de acord, doar dacă își face ordine în cameră. Nu a fost nevoie să-i zic de două ori, că s-a și executat.
În timpul acesta, noi stăteam pe șezlong și ne bucuram de câteva clipe de liniște. La un momet dat m-am ridicat să văd ce face Sara, însă ia-o de unde nu-i. Da-i căutări printre toți boscheții de gard viu din curte, pe după lemne, pe după copaci... Sara nu era de găsit. Până la urmă am ajuns la concluzia că a fugit prin spațiul (foarte strâmt de altfel) de sub poartă.
Soțul meu s-a urcat în mașină și a început să o caute prin cartier. A întrebat dacă nu cumva au văzut vreo cățelușa albă, pe toți cei care se încumetau să iasă din casă duminică la prânz pe o temperatură de 38 grade la umbră. În timpul ăsta, mă gândeam cum să-i zic celei mici că a dispărut cățelul. După o oră de căutări, a dat în sfârșit de Sara, care cu limba scoasă de-un cot, se îndrepta amărâtă spre casă.
Am luat-o acasă, fericiți că în sfârșit ne putem bucura de noul membru al familiei.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu