Ne-am hotărât să plecăm câteva zile în Bulgaria , doar
trei din cei șase membri ai familiei (ceilalți trei, adică patrupedele, rămân
acasă). Nu am mai ieșit din țară cu copilul, așa că nu mi-am pus întrebarea
dacă îi trebuie pașaport sau nu. De fapt, mergeam pe o logică simplă: dacă
adulții au nevoie de carte de identitate pentru a călători în afară, atunci
copilului i-ar trebui doar certificatul de naștere.
Ei bine, logica mea a dat rateu de data asta, pentru că de
abia acum aflu ( de parcă trăiesc Sub Pământ S.R.L.) că îi trebuie pașaport.
M-am informat la Serviciul Pașapoarte din localitate
de ce acte am nevoie pentru a intra în posesia unui pașaport pentru copii sub
14 ani, așa am aflat că îmi trebuie:
- certificatul de naștere al minorului,în original;
- cărțile de identitate ale părintilor, aflate în termen de
valabilitate, în original ;
- pașaportul anterior al minorului, dacă acesta există.
- taxa de pașaport de 258 lei (care include contravaloarea
pașaportului și taxa serviciului prestat) pe care am plătit-o la Trezoreria
Municipiului.
De plata taxei am scăpat relativ ușor, fără durere de cap
pentru mine, pentru că l-am trimis pe soț să se descurce. Am stabilit cu el să
ia copilul din dotare, să vina cu toate actele pregătite și să ne întâlnim la
sediul Serviciului Pașapoarte, când ies eu de la serviciu.
Ajung mai repede decât ei, observ pe holuri în jur de 14
persoane, cu copii cu tot și întreb o doamnă dacă știe cine este ultima
persoană la rând.
Mi-a clipocit de câteva ori din ochi și mi-a răspuns
"haa, stați că nu-i așa de simplu". Mă uit ușor nedumerită și
contrariată la dumneai, însă nu apuc să silabisesc ceva că îmi zice "aveți
bilet de ordine?"
-Bilet de ce ? o întreb
eu.
-Bilet de ordine, trebuie luat dis de dimineață de la
ghișeu, întrebați-o pe doamna care acum stă degeaba și face sudoku
probabil sau ce .. .. %&*@# mă-sii face.
- Hopa, cineva are nervii întinși la maxim, îmi zic în gând
în timp ce mă îndreptam spre ghișeul cu pricina.
- Doamnă, am toate actele pregătite, copilul vine în 5 minute, îmi
puteți da un bon de ordine, întreb eu politicos.
- Nu pot să va ajut, îmi răspunde doamna, cu amabilitate.
Bonurile nu se dau de pe o zi pe alta, trebuie să veniți mâine dimineață pe la
7 să va păstrați rând, că la 8.30 se deschide ghișeul și este musai să fiți în
primii 100 că doar atâtea bonuri se eliberează pe zi. La ora stabilită pe bon
veniți cu copilul, depuneți actele și vi se zice când să veniti să ridicați
pașaportul.
-Aaa, ce simplu, îi zic, înțelegând ce anume a provocat seria de
înjurături a doamnei de pe hol, la care am mai adăugat si eu câteva, dar in gând.
Aventura pașaportului continuă, mâine mă duc să obțin mult
râvnitul bilet de ordine.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu