Beneficiile jocului de airsoft

BY staredespirit No comments

În prezent starea mea de spirit este ZEN, după cum spune şi titlul blogului, însă au fost perioade în anii de studenţie când liniştea îmi era tulburată. Şi atunci îi împuiam capul lui frate-miu cu nemulţumirile şi frustrările mele. 

Zicea el pe atunci că pentru a mă elibera de energiile negative care-mi bântuiau gândurile şi casa, trebuia să reinstaurez ordinea, atât cea interioară, sufletească, cât şi cea exterioară. Cum în perioada respectivă locuiam la el, mă pun nene de îi fac o curăţenie în garsonieră, că strălucea totul în casă mai ceva ca dinţii castorului din reclama aia infantilă, ca să nu zic idioată cu "domnule  castor, dar de ce ai dinţii atât de albi!?". Era deja târziu când mi-am dat seama că teoria lui n-a fost decât un "bullshit" servit fraierei de mine  care, suferindă din dragoste fiind şi cu mintea înceţoşată, eram în stare să înghit orice prostie numai să uit că am fost înşelată.

Lăsând la o parte această nefericită întâmplare din vremurile demult apuse, de fiecare dată când am o problemă, tot la el apelez pentru vreun sfat. Numai că acum, nemaifiind cu mintea învăluită de aburii dragostei prostiei, pot să discern care sfat să-l urmez şi pe care să-l ignor. Fie că mă plâng de şef, de vecinul de la 3 sau de soacră, el mă ascultă cu bunăvoinţă şi mă ajută cu cele mai bune şi de încredere sfaturi. 

La ultimul episod de văicăreli, nervii lui n-au mai rezistat şi a izbucnit:
- Băi, soră-mea, aşa nu se mai poate, trebuie să faci ceva! Trebuie să scapi de toate nemulţumirile tale vis-a-vis de unul şi de altul şi, ca să nu crezi că îţi vând iar "bullshit-uri" îţi zic că în cazul meu singura metodă care a dat roade a fost airsoftul . O să te iau o dată cu mine, când mă întâlnesc cu băieţii şi sigur îţi va plăcea !


- N-am decât o vagă idee despre airsoft, îi răspund.
- No bene, pe vremea când noi jucam ca băieţii "nouă pietre" , "hoţii şi vardiştii", iar tu săreai coarda de zor, cineva de prin Japonia, vreo minte luminată, evident, inventa acest joc "airsoft". Este un "joc cu împuşcături" doar că este practicat de către adulţi şi foloseşte replicile unor arme adevărate care trag cu bile de plastic. Ce mă fascinează pe mine sunt tocmai armele de airsoft care în general pot reproduce orice tip de armă de foc adevărată.



- Ok, şi cum o să mă ajute pe mine airsoftul să scap de gândurile negre care mă invadează când îl aud pe şefu-miu urlând zilnic ca din gură de şarpe... sau cum pot să o ignor pe soacră-mea când în loc să-mi răspundă la salut, mă întâmpină cu formula clasică "tu îi mai găteşti băieţelului mamii măcar din când în când o mâncărică caldă, că de când v-aţi luat parcă a mai slăbit". Sau cum mă poate ajuta airsoftul să nu sar la beregata vecinului de la 3 pe care îl apucă cheful de bowling în apartament, pe la vreo 12 noaptea, fix în momentul în care eu vreau să mă culc?

- Crede-mă, chiar ajută ! Imaginează-ţi un scenariu de airsoft, ceva care să te facă pe tine să te simţi mai bine, un scenariu prin care tu i-ai elimina pe toţi cei care îţi fac zile fripte. Gândeşte-te la un joc din copilărie, de exemplu şi adaptează-l pentru un joc de airsoft, ceva pe care tu-l jucai mai des.
- Raţele şi vânătorii, răspund fără să clipesc. Frate-miu s-a tăvălit în chinuri de râs când mi-a auzit propunerea, însă pe măsură ce înaintam cu detaliile, ideea nu i se mai părea atât de ridicolă.  

Scenariul primului meu joc de airsoft este următorul:
1.Participanţi: doi vânători şi patru raţe. 
2.Distribuţia:- primul vânător, EU, nume de cod: Revenge; -al doilea vânător, frate-miu, zis şi Nemuritorul.
Şi acum raţele, în ordinea în care mi-au tulburat viaţa:
- fostul iubit - să-i zicem Păcălici
- şefu' - nume de cod Teroristul
- vecinu' de la 3 - Insomniacul
- soacra - cu nume de cod sugestiv Scorpia. 
3.Miza: eliminarea, măcar imaginară, a celor care-mi tulbură starea "zen".
4.Condiţii de joc: Acţiunea se va desfăşura pe un teren cu copaci şi tufişuri după care raţele ar putea să se ascundă. Ar fi bine să nu măcăne ceva că, de data asta gloanţele, deşi de plastic, sunt la mine. Noi, ca vânători avem dreptul doar la o replică airsoft manuală şi la un singur încărcător, pentru că din câte am înţeles jocul de airsoft se bazează pe fair play. Eu zic să optez  pentru un pistol snipper sau shotgun şi ar fi bine ca raţele să se ferească din raza mea de acţiune că, la ce ciudă am pe ele, ar putea să rămână rapid fără pene. Tu, frate-miu, poţi să fii mai blând şi să-mi asiguri spatele ca intotdeauna. Jocul se termină când pe teren rămâne o singură raţă teafără şi nevătămată. Nici nu am pus în practică scenariul, că deja am început să mă simt mai bine. 
5. Beneficiile jocului de airsoft
- reducerea stresului şi a depresiei;
- îmbunătăţirea capacităţii de luare a deciziilor;
- crează şi menţine o bună condiţie fizică, atunci când scenariul este pus în practică; chiar dacă pe teren nu s-ar afla (în mod evident) raţele măcănitoare menţionate mai sus, însă doar gândul că ar putea fi ele este deja reconfortant;
- încredere în forţele proprii.

Singura mea dilemă este ce raţă să las teafără şi nevătămată.


Încălţămintea - un accesoriu important

BY staredespirit No comments

Încălţămintea nu reprezintă pentru mine doar un simplu articol din garderobă, ci un accesoriu căruia îi acord o atenţie deosebită. Şi asta nu pentru că sunt cine ştie ce fashionistă, ci pentru simplul fapt că sunt şofer. Ce legătură are încălţămintea cu şofatul, poate vă întrebaţi. Ei bine, pentru mine are, mai ales că nu sunt vreun Schumacher, Ayrton Senna (thank God, dacă mă gândesc mai bine) sau măcar vreun şofer mai bunicel. Nu sunt nici spaima şoselelor în cazul în care vă gândiţi să vă schimbaţi traseul de teamă să nu mă întâlniţi în trafic. 

De fapt, de 3 ani şi jumătate de când mi-am luat carnetul, am avut doar două mici evenimente rutiere. Şi nici măcar nu a fost din vina mea, ci a unor pantofi năstruşnici, care nu mi-au ascultat comenzile. 

Primul incident. Mă îmbrăcasem într-o rochie midi, asortată cu o pereche de pantofi stiletto. Soacră-mea mă întreabă dacă pot să o las şi pe ea în oraş. Urc tacticoasă în maşină cu soacra în dreapta mea, pornesc motorul, după care constat că trebuie să dau scaunul mai în faţă, semn că soţul meu mi-a luat maşina cu o seară înainte. În timp ce mă chinuiam să-mi potrivesc scaunul, maşina porneşte uşor la vale, tocul mi se poticneşte în covoraş tocmai când vroiam să pun frână şi mă înfig frumos în cuiul lui bărbatu-miu. Nu vă gândiţi la prostii ! Este vorba de cuiul maşinii lui, parcată la un metru în faţa mea. Al naibii pantofi, zic, în timp ce dau vitejeşte înapoi şi-mi văd frumos de treabă. O aud pe soacră-mea, şoptind parcă pentru sine “noaptea minţii”. Să nu-i fac vânt din maşină !?

Al doilea incident. Ploua torenţial, vizibilitate zero. Ies din mall cu sacoşele în braţe, le arunc repede în maşină şi încerc să dau înapoi. Fac mai multe manevre pentru a evita autoturismul parcat la 30 cm dreapta de maşina mea, însă îmi alunecă pantoful pe pedala de acceleraţie şi îl ating uşor, tocmai când proprietarul maşinii se apropia. Observă incidentul, îşi analizează maşina care spre norocul meu nu avea nici o zgârietură, ( noroc de bara laterală de protecţie) eu îmi cer scuze, dând vina pe pantofi şi rămân pe loc vreo 15 minute încercând să-mi potolesc picioarele care încă mai tremurau de sperietură. De atunci sunt foarte atentă la ce încălţăminte îmi aleg. 


Pentru toamna asta am pus ochii pe o pereche de ghete tocmai bune pentru condus, pe care pot să le port cu jeans, dar şi cu vreo rochiţă sau fustă tricotată. Aştept campania de Black Friday a celor de la ZorileStore.ro care începe pe 18 noiembrie şi care vine cu reduceri de până la 60%. Nu-i aşa că sunt frumoase ?

S.O.S.- conexiune la internet

BY staredespirit No comments

Vineri, ora prânzului, iar eu "mă băteam de muscă" la serviciu. Toată lumea se afla în concediu, numai câţiva ameţiţi, printre care mă număram şi eu, asigurau permanenţa.  Şeful meu plecase la o partidă de vânătoare de lişiţe şi gâşte sălbatice pe canalele Dunării, iar eu stăteam pe net şi admiram din faţa calculatorului peisaje mirifice din Deltă

Afară, vreme extrem de plăcută, nu foarte cald, vântul nu adia deloc, o zi tocmai bună de pescuit, îmi zic. Nu apuc să-mi termin gândul, că mă sună al meu soţ care mă anunţa cu o voioşie de-a dreptul enervantă, în condiţiile în care eu eram ţintuită la birou, că pleacă la pescuit.
-  No, lovitură sub centură, sar eu ca arsă. Fix la asta mă gândeam şi eu ! Nu pleci nicăieri, aşteaptă-mă că mă urc în maşină şi în zece minute sunt acasă. Vin şi eu !

Îmi anunţ colegii că am  o treabă urgentă ce nu suportă amânare şi dacă sună şeful.... am făcut o pauză că nu ştiam ce să mint.... eh, lasă că nu sună, că doar este weekend deja şi n-avem nicio urgenţă.

Ajung repede acasă, mă echipez corespunzător pentru o aventură la pescuit şi suntem gata de marea evadare. Când să încui uşa, sună telefonul. Şefu ' ! Trag aer în piept şi răspund.
- Da, şefu', ce s-a întâmplat, nu merge vânătoarea ?
- Ar merge, dacă nu m-ar fi sunat ăia de la centru. Cică nu ar fi primit email-ul cu situaţiile economico-financiare pe care le-ai transmis ieri.  Mai trimite-le o dată, dar urgent, că este vineri şi in weekend nici musca nu zboară.... şi sună apoi la secretariat să-ţi confirme că le-au primit!

Sun la serviciu să mă ajute cu email-ul vreunul dintre cei 3 colegi rămaşi pe baricade,  dar acolo, ce să vezi, adia un aer de vacanţă. Intru înapoi în casă, deschid calculatorul, intru pe email-ul firmei şi aştept să se încarce fişierele. Ce noroc că mi-am luat stick-ul USB la mine, mă gândesc! Aştept preţ de câteva minute, verific conexiunea la internet, când văd triunghiul.




Urmează minutele de resuscitare, nu ale mele (deşi simţeam cum îmi zvâcnesc tâmplele şi-mi circulă sângele prin vene) ci ale calculatorului. Încep manevrele de rigoare: restartez computerul... restartez router-ul...sun la firma de cablu să întreb dacă este vreo problemă cu net-ul. Un domn tare amabil îmi răspunde că nu este de la ei problema şi îmi dă soluţia: să restartez router-ul. Mai bine il schimb, răspund, deşi domnul nu avea săracu' nicio vină

Stiam chiar ce vroiam: un router D-Link, despre care auzisem că este foarte bun. Ştiam şi că produsele D-Link se găsesc la AltexeMagFlancoPC GarageEvoMag sau cel.ro.. Dacă aş fi avut conexiune la internet îmi comandam un router D-Link chiar în acel moment.

Noroc că fac doar 10 minute de mers cu maşina până la serviciu. Mă întorc la muncă, trimit email-ul , primesc şi confirmarea telefonică şi fix când se încheia programul în mod normal, reuşesc să plec şi eu la pescuit.


Acest articol vine ca raspuns la provocarea celor de la D-link, care implinesc 30 de ani de la infiintare. Când vine vorba de un brand care construiește produse tehnologice, 30 de ani e enorm, iar ca să arate câte s-au întâmplat în ultimii 30 de ani, au pregătit și un infografic, pe care te invit să-l vezi mai jos:

Planuri de viaţă

BY staredespirit No comments

Siropul YO împlinește anul acesta 60 de ani, ani ce reprezintă nu doar un simplu număr, ci o serie de experiențe din care a deprins tot ce a fost mai bun, a învățat, s-a dezvoltat, s-a perfecționat și cel mai important, a acumulat experiență. Cu această ocazie, YO Sirop de fructe lansează campania „60 de ani de experiențe”, în care îi provoacă pe consumatori să dobândească cât mai multe experiențe până la vârsta de 60 de ani.


Pentru a răspunde provocării am făcut o listă cu 5 rezoluţii pe care mi le-am propus să le realizez până la împlinirea frumoasei vârste de 60 de ani:

1. Îmi doresc un loc al meu... ceva simplu, rustic, dar funcţional. O casă la ţară, cu mobilă care să îmbine într-un mod plăcut tradiţionalul cu modernul, cu covoare autentic româneşti, la ferestre cu draperii din pânză albă brodate manual. O casă în care să împărtăşesc bucuriile vieţii cu soţul meu şi de ce nu, la 60 de ani, cu nepoţei câţi să-i numeri pe degetele de la o mână. O mică livadă cu pomi fructiferi şi o grădină cât cuprinzi cu privirea completează visul meu. Îmi doresc să mă bucur de aroma legumelor crescute de mine în grădină, de peisajul frumos, de cântecul greierilor, de trilul păsărelelor, de aerul curat de ţară, de linişte şi de viaţă ! Primul pas l-am făcut, dat fiind că terenul îl aveam, aşa că am cumpărat primii pomi fructiferi pe care să-i plantez in micuţa mea livadă.



2. Să pun pe picioare o mică afacere de familie al cărei obiect să fie livrarea la domiciliu de legume proaspete de sezon crescute în grădina proprie. Pe perioada iernii aş putea livra murăturile lăudate de toţi cei care mi-au trecut pragul casei şi le-au gustat. Gogonelele, varza, conopida, castraveţii şi pepenii muraţi sunt specialitatea mea, aşa că de ce să nu se bucure şi alţii de ele !

3. Să-mi cumpăr o rulotă cu care să bat ţara asta în lung şi în lat, să ne petrecem vacanţele in familie pe malul vreunui râu şi să ne trezească susurul apei. Să o învăţ pe fiica mea să se bucure de tot ce ne înconjoară şi să aprecieze natura.

4. Să învăţ meşteşugul olăritului. Mi-ar plăcea să-mi decorez casa visurilor mele cu obiecte din lut create de mine. 

5. Să-mi fac timp să citesc mai mult. Ce bagaj de cunoştinţe aş avea la 60 de ani, câte poveşti aş avea de spus nepoţilor, câte experienţe de viaţă de împărtăşit ! 

In determinarea mea de a-mi realiza planurile de viitor pe termen lung, nu uit să mă bucur de lucrurile mărunte, dar frumoase ale vieţii : savurarea unui pahar de sirop de fructe YO.


Azi sunt Barbarella

BY staredespirit No comments

Îmi plac rolurile. Nu are importanţă că le joc în viaţa reală (mamă, soţie, veşnic copil) sau că mă transpun în pielea unui alt personaj, de cele mai multe ori fictiv. Cu ocazia lansării de către TNT a unei noi grile de programe, am primit provocarea să-mi aleg ce personaj din noua grilă mi-aş dori să fiu. Ei bine, azi voi fi Barbarella. Cum adică care Barbarella ? Personajul din filmul cu acelaşi nume regizat de către Roger Vadim în interpretarea unicei Jane Fonda.

Pe scurt, Barbarella este o călătoare interstelară implicată în tot felul de conflicte spaţiale pe care le rezolvă fie prin agerimea minţii, fie mai ales, prin puterea sa de seducţie. În mod cert, ea este adepta principiului "make love, not war", cu atât mai mult cu cât acţiunea filmului se petrece în anul 4000 , iar lumea trăieşte o epocă de pace şi iubire în care oamenii fac dragoste cu ajutorul unor pastile de exaltare transferenţială.

De ce am ales să fiu Barbarella? Iată trei motive solide (lol) :

1.Cu riscul de a fi apreciată drept superficială si frivolă, mi-am dorit să fiu măcar pentru o zi o femeie super-sexy, blondă, înaltă de 173 cm, subţire, dar cu forme apetisante, care să năucească prin apariţie orice bărbat. Şi în plus care să încapă într-un costum de astronaut, intocmai celui purtat de către Barbarella. De fapt, m-aş mulţumi dacă aş mai încăpea în blugii de la 25 de ani, dar asta-i altă discuţie.


Alternativa... chiar eu: brunetă, mignonă şi cu câteva kg în plus. Asta ca să nu zic că sunt atât de scundă încât sunt nevoită să mă ridic pe vârfuri când vreau să o pup pe frunte pe fiică-mea de 8 ani. Glumesc, evident, însă normal că mi-aş fi dorit să am 173 cm şi nicidecum 158 cm. Pe principiul “ mai bine bogat, decât sărac” , “mai bine frumos, decât urât”, “ mai bine să fie bine decât să fie rău”. 

2. N-aş mai auzi veşnica întrebare a soţului meu “azi facem ceva?”. După cum bine intuiţi, când întreabă asta nu se referă la pus murături, bătut covoare sau vreo altă activitate casnică, ci evident că se referă la sex. Eu văd lucrurile în felul următor: actul sexual trebuie folosit atât cât să răspundă cerinţelor fiziologice, echilibrului hormonal şi pentru perpetuarea speciei. Punct. 

Dacă însă dorinţa partenerului vine atunci când vreau să scriu un articol pe blog, să vizionez vreun film bun pe TNT sau să pierd vremea pe internet, pur şi simplu, atunci nu-mi doresc decât să fiu Barbarella care făcea dragoste cu ajutorul pastilelor de “exaltare transferenţială”. 


Să rămână la latitudinea mea când am chef de sex sau când folosesc pastila minune. Chiar şi Barbarella, la un moment dat, în dorinţa de a-l răsplăti pe Mark Hand, salvatorul ei, face dragoste cu acesta în mod primitiv (nu foloseşte pastile). Si când mă gândesc cât timp preţios am irosit făcând dragoste ! Daca aş fi avut pastila Barbarellei, probabil acum dădeam la tipărit vreun tratat de sexualitate, domeniu in care personajul ales de mine excelează.




3. Vizionând filmul am găsit răspunsul la întrebarea care-i bântuie pe mulţi, inclusiv pe mine. Cum mi-ar plăcea să mor? Ştiu, sună sinistru, dar la urma urmei toţi suntem datori cu o moarte. Mulţi se grăbesc să zică : în somn, ca să nu simt nimic. Răspuns greşit!

Dacă viaţa nu a fost trăită la cote maxime , măcar moartea să fie spectaculoasă. Să trăieşti momentul morţii într-un mod… mmm .. orgasmic. În film, Barbarella este lăsată de Regina Neagră pe mâinile lui Durand Durand care o pune într-o maşină care ar trebui s-o ucidă prin plăcere orgasmică. Aşa da ! De fapt, cuvântul "orgasm" provine din grecescul "orgao" şi a mai fost numit şi mica moarte deoarece pe parcursul stărilor de orgasm fiinţa tranzitează in stări de expansiune a conştiinţei. Este de asemenea interesant că in Franţa orgasmul este numit "le petit mort" (mica moarte). Deci, asocierea mea dintre orgasm şi moarte nu mai pare atât de stranie. 



Acestea fiind spuse, dacă v-am suscitat cât de cât interesul, filmul il puteţi viziona pe TNT in noua grilă de programe. Lăsând imaginaţia să te poarte cât de departe vrei, tu ce personaj de film ţi-ai dori să fii?

Lugu-Lugu cu peripeţii

BY staredespirit 2 comments

O zi obişnuită de birou. Colegii lucrează şi mai discută între ei. Ca oamenii...

- Mie-mi zici că treaba cu copiii nu-i deloc uşoară !?, zise cel mai tânăr dintre colegi, proaspăt însurăţel, in timp ce asculta versurile cantecului " Lugu-Lugu" ale celor de la "Fără zahăr". Am lucrat la proiectul ăsta până am reuşit, că vroiam să fiu un tătic tânăr, însă o perioadă am avut probleme cu finalizarea, ca să mă exprim aşa. 

La prima încercare, în timp ce făceam lugu-lugu cu nevastă-mea, o aud pe soacră-mea din camera alăturată urlând "măi, copii, n-aveţi cumva  o ţigară, că am zis eu că mă las de fumat când o să-mi faceţi un nepoţel, dar până vă hotărâţi voi.... tare aş pipa una". Bineînţeles că nevastă-mea a sărit ca arsă, eu nu ştiam cum să-mi pun mai repede ceva pe mine, să nu care cumva să bage soacră-mea capul pe uşă să vadă dacă totul este bine, cum îi este obiceiul. I-am dat politicos un pachet întreg, cu un zâmbet transformat în rânjet, cu gândul că poate o să-i ajungă vreo două- trei zile şi n-o să ne mai deranjeze.

În seara următoare, facem o nouă încercare. Sărutări, atingeri, sentimente, dorinţă, pasiune, fior, gemete, sunete.... urlete . Da, da, urlete, aţi auzit bine, dar nu de plăcere ale nevesti-mii, ci bineînţeles ale soacrei pe care o aud " măi, copii, ia vedeţi voi ce se întâmplă cu cablul ăsta, că urmăresc şi eu "1001 de nopţi' şi când s-o ceară Onur pe Sehrazat în căsătorie, nemernicii ăştia mi-au tăiat cablul. Dacă voi nu-mi faceţi un nepoţel, cu ce să-mi omor timpul?". Ce puteam să mai fac în situaţia asta ? M-am îmbrăcat frumuşel şi ca un bun ginere ce sunt, m-am dus să rezolv problema cu cablul, că de' , era de maximă importanţă chestia, nu banalităţi de-ale mele... copii frumoşi şi zglobii care să-mi împlinească viaţa.


A treia seară, a treia încercare. Baie cu spumă, muzică în surdină, relaxare totală şi bonus, soacră-mea plecată la ţară. Simţeam că a sosit clipa cea mare, mă gândeam că aşa ar fi trebuit să fie de la început, pentru că oricum sexul este sau ar fi trebuit să fie unul din momentele în care toată lumea, inclusiv soacra, dispare şi rămân doar cei doi parteneri ... şi telefoanele care sună exact atunci când nu trebuie. La capătul celălalt al firului nu era  altcineva decât soacră-mea "măi copii, ajung într-o jumătate de oră acasă, să puneţi nişte apă la fiert, că am luat de la soră-mea de la ţară nişte găini şi tare aş mai jumuli una să facem o supă bună cu tăiţei de casă. Şi puneţi-vă pe treabă să-mi faceţi repejor un nepoţel, că vecina lu' soră-mea a născut  o minunăţie de fetiţă, cu nişte obrăjori bucălaţi, o minunăţie, nu alta".

Exasperată, nevastă-mea a răbufnit . Dacă vrei repede, repejor un nepoţel, eu zic să mai zăboveşti măcar o săptămâna pe la ţară, că supa de găină mai poate să aştepte şi ghici ce, Sehrazat probabil chiar în aceste  momente se lugu-lugu cu Onur al ei, numai noi nu putem, că ne întrerupe unul sau altul, nu zic cine.

- Un alt coleg intervine. Tu eşti un caz fericit, pe tine măcar te întrerupea soacra. Eu ce să mai zic? Aseară, când făceam sex cu nevastă-mea şi eram în punctul culminant, o aud că mă întreabă " ce vrei să cumpărăm pentru Crăciun, un porc la vreo 80 de kg sau vreo doi curcani?". Credeţi-mă că mi s-a tăiat instantaneu şi de lugu lugu şi de porc şi de curcan. Aşa-i după 10 ani de căsnicie...

- La tine cum este cu lugu-lugu? mă întreabă curioşi cei doi colegi. Tot cu probleme?

- La mine totul a mers ca uns încă de la început, le răspund râzând. Lugu-lugu ca la carte, nu după mult timp mi-am făcut Testul Barza , pentru ca acum să ne gândim la numele copilului. La noi de abia aici a apărut problema. Dezbateri aprinse între mine şi soţ în timp ce ne uitam la un film poliţist. Eu, hotărâtă, cum mă ştiţi, am zis că dacă va fi băiat, îl va chema Cezar. Soţul meu vroia să contribuie şi el  la numele copilului, ceva original, aşa că s-a gândit să-i pună copilului primul nume de băiat ce va fi rostit în filmul respectiv. Am aşteptat cu sufletul la gură desfăşurarea filmului să vedem care va fi numele de botez al copilului nostru. Nu a întârziat să apară ! Într-adevăr un nume original, exact aşa cum şi-a dorit soţul meu : Pulock ! Noroc că vom avea fetiţă !

Testul Barza m-a provocat să vă povestesc ceva amuzant despre Lugu-Lugu. Dacă tot suntem la capitolul mărturisiri, voi aveţi intamplări inedite/ funny/iesite din comun legate de #Lugu-Lugu?

Nicăieri nu-i mai bine ca acasă !

BY staredespirit No comments

Ce bine este acasă ! îmi zic de fiecare dată când intru în curte. Când păşesc înăuntru, cei trei căţei sunt atât de bucuroşi să mă vadă de parcă m-au aşteptat o viaţă întreagă. Atunci am certitudinea că nu există alt loc în lume în care să mă simt atât de bine, un loc care să mă facă atât de fericită, de împlinită.

Uneori mă simt vinovată că nu am la mine câte un os pentru fiecare, însă dacă se întâmplă să vin de la cumpărături, sigur se capătă cu câte o bucată de cabanos, de crenvurşti sau vreo felie de salam. 
Îmi place la nebunie când sunt întâmpinată astfel , aşa că uit repede de problemele de la birou, las grijile deoparte şi iniţiez câteva jocuri, urmate bineînţeles de câte o mică recompensă pentru fiecare. Joaca cu căţeii este plăcerea mea de zi cu zi.
        
Cei doi maidanezi continuă să se joace şi în lipsa mea, însă bichonul se ţine scai după mine, cu speranţa că va mai avea parte de o partidă de drăgălăşit şi în casă, lucru care de altfel se şi întâmplă.
Îmi fac repede o salată, o cafea cu lapte sau un ceai pe care îmi place să le savurez în tihnă in curte, în aşteptarea copilului. Când se întoarce The Kid de la şcoală, stăm împreună în balansoar şi îmi împărtăşeşte impresiile ei de boboc în clasa I.  Acesta este locul părtaş la poveştile noastre.


Partea ei preferată este atunci când îmi povesteşte ce năzbâtii au făcut colegii ei. Partea mea preferată este atunci când:
- jucăm "Dansează până îngheţi". The Man, adică jumătatea mea,  ne pune muzică şi noi dansăm în cel mai caraghios mod posibil până ce o pune pe pauză. Este foarte distractiv, mai ales că eu rămân în poziţii de-a dreptul hilare. The Kid a învăţat jocul acesta la grădiniţă, dar încă ne mai amuzăm şi acum.
- facem o trupa de muzică . The Man cântă la chitară, The Kid este solistul trupei, iar eu, deşi sună un pic ciudat, cânt la flaut. Bine, cânt doar atunci când nu fac poze, că de cele mai multe ori eu mă transform în fotograful trupei , pentru că asemenea momente trebuie să fie imortalizate. Din peisaj nu lipsesc nici coifurile sau perucile, aşa că distracţia este garantată !
- facem o mulţime de decoruri pentru Crăciun pentru a împodobi cei doi brazi din curte.


- organizăm câte un picnic în curte, facem baloane de săpun, mâncăm ceva bun şi citim poveşti.



jucăm "Mima" încercând să imităm personaje din desene animate. Acum, nu ca să mă laud, dar dacă tot am adus vorba, îl imit atât de bine pe Garfield, că ai mei îmi zic că mă pot confunda foarte uşor cu personajul. La fel de bine mă descurc şi când îl imit pe Fred. Cum adică care Fred? Fred Flintstone care este căsătorit cu Wilma, fiica lui se numeşte Pebbles (pebbles = pietricele), vecini cu Betty şi Barney Rubble (rubble = pietre sfărâmate, pietriş) şi care locuiesc în Bedrock (bedrock = piatră de bază ). 


Când nu îmi petrec timpul cu cea mică, îmi place să grădinăresc, să mă ocup de trandafirii mei şi de florile din curte. Toate aceste activităţi mă relaxează, mă binedispun, îmi crează o stare de bine, definesc pentru mine noţiunea de "acasă".

Dacă tot am pomenit mai sus de Flintstone, îmi face plăcere să menţionez că am fost provocată de către Stona să va povestesc cum îmi place să-mi petrec timpul acasă. STONA, divizia de retail a Algabeth Stone Group, ce deţine 6 cariere de piatră naturală în întreagă lume şi peste 15 cariere în cooperare exclusivă, cu export în peste 80 de ţări, cu ocazia lansării magazinului online www.stona.ro, are onoarea de a te invita la evenimentul Zilele Porţilor Deschise ce se va desfăşura în perioada 13, 14, 15 octombrie la sediul situat în apropiere de Ploieşti. Pentru ziua de vineri, 14 octombrie, au pregatit un moment inedit: invitatul special, Lorand Soares Szasz, va vorbi tuturor despre căi pentru dezvoltarea afacerii.